Home / Departament IMO / Brevete

Brevete

Carnetul de marinar şi brevetul de ofiţer maritim aspirant se pot obţine de la Autoritatea Navală Română prin Serviciul Înmatriculări Personal Navigant.

Acte necesare obţinerii carnetului de marinar şi a brevetului de ofiţer maritim aspirant:

Adeverinţă de la UMC (de la secretara de facultate);

Copie legalizată a cursurilor obligatorii IMO pentru funcţia de ofiţer maritim aspirant:

  • Program de pregătire de bază pentru siguranţa maritimă
  • Familiarizare privind securitatea navei şi sarcini specifice de securitate la bordul navei

Aviz medico-psihologic pentru funcţia de ofiţer maritim aspirant (cadet);

Copie legalizată a cărţii de identitate;

4 fotografii 4/3 (costum/cravată).

 

Examen brevet

Candidaţii la examenul de brevet de ofiţer maritim (toate specializările) vor depune dosarul de înscriere la ANR, conform programului afişat la sediul instituţiei.

Dosarul de înscriere trebuie să conţină următoarele documente:

– copie legalizată a cărţii de identitate;

– adeverinţă licenţă/copie legalizată a diplomei de studii;

-copie legalizată a certificatului de competenţă pentru funcţia pe care s-a efectuat stagiul de îmbarcare aprobat;

-aviz medico-psihologic pe funcţia pentru care se eliberează brevetul (apt ofiţer maritim punte, apt ofiţer maritim mecanic/ electrician maritim);

– jurnal de practică vizat de UMC;

– adeverinţă evaluare practică simulator.

 

Tarifarea examenului de brevet se va face în conformitate cu tarifele în vigoare la data respectivă.

 

Stagiul de practică necesar înscrierii la sesiunea de evaluare, valabil până la 31 decembrie 2016, este de:

 

OFIŢER DE PUNTE MARITIM pentru nave maritime cu un tonaj brut mai mare de 500:

a). să aibă un stagiu de ambarcare la bordul navelor maritime de minim 12 luni în care se include instruirea la bord, conform cerinţelor secţiunii A-II/1 din Codul STCW, program care se confirmă printr-un jurnal aprobat de practică, în care trebuie să figureze perioada de ambarcare obligatorie, vizată la bordul navei sau agenţia de crewing, sau să aibă un stagiu de îmbarcare aprobat la bordul navelor maritime de minim 36 luni, din care cel putin 12 luni in ultimii 5 ani. Programul de pregătire practică se poate efectua pe funcţie de ofiţer de punte maritim aspirant, şef de echipaj, timonier maritim sau marinar;

b). să fi indeplinit, pe timpul stagiului de îmbarcare la bord, atribuţii de cart pe comanda de navigaţie, sub supravegherea comandantului sau a unui ofiţer calificat, pe o perioadă de minim 6 luni.

 

OFIŢER MECANIC MARITIM pentru nave maritime cu un motor principal cu o putere de propulsie de 750 kW sau mai mare:

a). să aibă un stagiu de îmbarcare la bordul navelor maritime de minim 6 luni, în care se include instruirea la bord, conform cerinţelor secţiunii A-III/1 din Codul STCW, program care se confirmă printr-un jurnal aprobat de practică, în care trebuie să figureze perioada de ambarcare obligatorie, vizată la bordul navei sau agenţia de crewing. Programul de pregătire practică se poate efectua pe funcţie de ofiţer mecanic maritim aspirant, motorist, pompagiu, fitter;

b). să fi indeplinit, pe timpul stagiului de îmbarcare la bord, atribuţii de cart in compartimentul maşini, sub supravegherea şefului mecanic sau a unui ofiţer calificat, pe o perioadă de minim 3 luni.

 

OFIŢER ELECTRICIAN MARITIM pentru nave maritime cu un motor principal cu o putere de propulsie de 750 kW sau mai mare:

a). să aibă un stagiu de îmbarcare la bordul navelor maritime de minim 6 luni în ultimii cinci ani, în care se include instruirea la bord, program care se confirmă printr-un jurnal aprobat de practică, în care trebuie să figureze perioada de ambarcare obligatorie, vizată la bordul navei sau agenţia de crewing. Programul de pregătire practică se poate efectua pe funcţie de ofiţer electrician maritim aspirant, electrician de bord. Stagiul de îmbarcare se poate efectua şi pe nave aflate în reparaţie, pentru o perioadă care să nu depăşească 3 luni din cele 6.

Menţionăm că ANR-ul îşi rezervă dreptul de a verifica corectitudinea înscrisurilor prezentate, respectiv adeverinţele de stagiu, contractele de ambarcare şi de a sesiza organele de cercetare competente la constatarea unor neconformităţi în înscrisuri.

Prelungirea brevetului de ofiter maritim aspirant

Studenţii care au brevetele de ofiţer maritim aspirant cu termenul depăşit se pot prezenta la ANR pentru prelungire (în regim de confirmare până la 5 ani) cu următoarele documente:

  1. adeverinţă de la facultate;
  2. carnetul de marinar cu vizita medicală valabilă (original şi copie);
  3. brevetul de ofiţer maritim aspirant (original şi copie);
  4. taxa afişată la ANR (la data respectivă)

 

Top